“Căci un copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui, Îl vor numi: Minunat sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domnul păcii.” (Isaia 9:6)

Există momente în viaţa noastră când simţim cum timpul se scurge ca într-o clepsidră, încet sau repede, el se scurge. Paradoxal nu este timpul cel care se mişcă, ci noi suntem cei care ne mişcăm. Cu fiecare an care trece noi ne maturizăm din copii jucăuşi devenim adolescenţi neînţeleşi, iar apoi adulţi. Evoluăm la şcoală sau în cariera noastră, în relaţia cu Dumnezeu şi cu cei din jurul nostru. În timp ce evoluăm în diferite aspecte ale vieţii noastre, Dumnezeu este cel care ne modelează pentru a deveni într-o zi fii şi fiice vrednice să stăm în prezenţa Lui. Fiind numiţi sarea şi lumina acestei lumi refuzăm să ne complacem într-o stare mediocră devenind nişte marionete pe scena amăgitoare a lumii. Ca şi copii ai lui Dumnezeu suntem deasupra iluzilor ieftine oferite de lumea în care trăim, iar dorinţa noastră arzătoare este ca oamenii pe care Dumnezeu îi pune în viaţa noastră să “guste” şi să descopere ca Domnul este bun. De aceea noi, echipa Grădiniţei “Emanuel” , implicăm copiii în diferite activităţi şi proiecte, vizite la muzeu, bibliotecă, biserica, plimbări prin oraş, participarea la diferite evenimente, astfel contribuim la dezvoltarea lor intelectuală şi spirituală.

În luna decembrie copiii au fost implicaţi în diferite activităţi din care au învăţat pe lângă bucuria de a primi şi bucuria de a dărui.  În cadrul proiectului  ” Oferă o jucărie unui orfan” iniţiat de Poşta Română, copiii din grădiniţă au adus câte o jucărie de acasă punând-o într-o cutie, care după ce s-a umplut a fost dusă la un orfelinat de lângă Alba Iulia.

Am fost fericiţi să vestim naşterea lui Isus la Poşta şi Primăria din Alba  Iulia. Copiii din toate grupele au colindat cu entuziasm aducând adevărata bucurie şi însemnătatea a Crăciunului în inimile celor prezenţi.

Pe data de 21 decembrie a avut loc serbarea de Crăciun, peste 200 de persoane au fost prezente la serbare  fiind nerăbdători să vadă programul copiilor. În anul acesta am vrut să înlăturăm partea comercială a Crăcinului şi să ne focalizăm pe darul special a lui Dumnezeu: pruncul Isus născut într-o iesle săracă. Mesajul a fost simplu şi autentic: Dumnezeu ni s-a dăruit venind într-o lume plină de întuneric să ne  aducă lumină. Copiii au prezentat sceneta ” O poveste de Crăciun”  cântând şi recitând despre pruncul Isus, fără Moş Crăciun, reni sau alte povesti menite să distrugă adevărata însemnătate a Crăciunului. Cadourile făcute de alţi copii special pentru ei au fost dăruite de educatoare şi coordonatorul grădiniţei.

Fără latura comercială a Crăcinului am reuşit să sărbătorim şi să ne bucurăm de simplitatea şi autenticitatea naşterii lui Isus.

This slideshow requires JavaScript.

Dacă acesti copilaşi au pătruns în inimile dumneavoastră şi doriţi să aflati mai multe despre lucrarea făcută de gradiniţa “Emanuel” ne puteţi contacta şi vă vom oferi informaţiile necesare; aşteptăm sfaturile şi încurajările dumneavoastră.

Dacă vreţi să ne suţineţi şi financiar puteţi să descărcaţi de pe blog formularul  230 directionand 2% din impozitul dumneavoastra anual catre gradinita noastra.

Formular_230_

Vă mulţumim pentru interesul dumneavostră faţă de  activităţile şi implicarea  grădiniţei noastre în viaţa copiilor!

Echipa Grădiniţei “Emanuel”, Alba Iulia

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s